Urechile înfundate fără durere

Urechea este un organ complex, responsabil de auz și de menținerea echilibrului. Funcționarea corectă a acesteia depinde de aerisirea normală a urechii medii prin trompa lui Eustachio, un canal care face legătura între ureche și partea din spate a nasului. Atunci când acest mecanism este perturbat, apare senzația de ureche înfundată.

Întâlnită atât la adulți, cât și la copii, mulți pacienți descriu această stare ca pe o presiune în ureche, o diminuare a auzului sau impresia că „au apă în urechi”. Chiar dacă în majoritatea cazurilor nu reprezintă o urgență medicală, simptomul poate fi neplăcut și uneori indică existența unei afecțiuni care necesită evaluare ORL.

De ce apar urechile înfundate fără durere

Există numeroase cauze care pot produce această senzație, iar identificarea lor este importantă pentru stabilirea tratamentului corect.

Dopul de ceară

Una dintre cele mai întâlnite cauze este acumularea excesivă de cerumen. Ceara din urechi are un rol de protecție, deoarece împiedică pătrunderea prafului și a microorganismelor în conductul auditiv.

Problema apare atunci când aceasta se acumulează în cantitate mare și formează un dop care blochează parțial sau complet canalul auditiv. În aceste situații, persoana afectată poate observa o scădere a auzului, senzația de presiune și uneori apariția unor zgomote în ureche. Folosirea bețișoarelor pentru urechi agravează frecvent situația, deoarece ceara este împinsă mai profund.

Disfuncția trompei lui Eustachio

O altă cauză frecventă este disfuncția trompei lui Eustachio. Acest canal face legătura între urechea medie și partea posterioară a nasului și are rolul de a egaliza presiunea aerului.

Atunci când trompa nu funcționează corect, apare senzația de ureche blocată. Fenomenul este foarte des în timpul răcelilor, sinuzitelor și alergiilor. De asemenea, multe persoane observă că urechile li se înfundă în avion, când fac scufundări sau atunci când urcă rapid la altitudine. Schimbările bruște de presiune pot afecta temporar funcționarea trompei lui Eustachio, iar simptomele dispar de obicei după câteva minute sau ore.

Rinitele și alergiile

Alergiile respiratorii reprezintă o altă cauză de luat în calcul. Inflamația mucoasei nazale poate bloca drenajul normal al urechii medii și poate produce senzația de presiune auriculară. În aceste cazuri, urechile înfundate sunt adesea însoțite de nas înfundat, strănut și secreții nazale abundente.

Persoanele care suferă de rinită alergică sezonieră pot experimenta aceste simptome mai ales primăvara sau în perioadele cu nivel crescut de polen sau când intră în contact cu alergeni precum praful și părul de animale.

Otita seroasă

Există și situații în care în urechea medie se acumulează lichid fără să existe o infecție activă. Această afecțiune poartă numele de otită seroasă și apare atât la copii, cât și la adulți. Spre deosebire de otita acută, durerea lipsește sau este foarte redusă. Principalul simptom este senzația persistentă de ureche înfundată și diminuarea auzului. Uneori, pacienții au impresia că aud „ca prin apă”.

Probleme ale articulației temporo-mandibulare

Afecțiunile mandibulei pot provoca uneori senzația de ureche înfundată. Persoanele care scrâșnesc din dinți sau au tensiune musculară la nivelul maxilarului pot resimți presiune auriculară fără să existe o boală propriu-zisă a urechii. Din cauza apropierii anatomice dintre articulația mandibulei și ureche, durerile sau tensiunea musculară pot fi percepute ca simptome auriculare.

Afecțiuni mai rare

În cazuri mai rare, simptomul poate fi asociat cu:

  • boala Ménière;
  • polipi nazali;
  • deviație de sept severă;
  • tumori nazofaringiene;
  • afecțiuni neurologice.

În majoritatea cazurilor, urechile înfundate fără durere nu reprezintă o urgență medicală. Totuși, există anumite semne care impun consult ORL precum:

  • simptomele persistă mai mult de câteva zile;
  • apare pierderea accentuată a auzului;
  • există amețeli;
  • apar secreții din ureche;
  • simptomele apar doar la o singură ureche și persistă;
  • senzația este însoțită de febră;
  • există antecedente de infecții repetate.

Pierderea bruscă a auzului reprezintă o urgență medicală și necesită prezentare rapidă la specialist.

Cum se stabilește diagnosticul

Medicul ORL efectuează în primul rând un consult clinic și examinează urechea cu ajutorul otoscopului. Astfel pot fi observate dopurile de ceară, inflamațiile sau prezența lichidului în urechea medie.

În unele situații sunt necesare investigații suplimentare cum ar fi audiograma, timpanograma, endoscopia nazală, unele teste alergologice și investigații imagistice.

Tratamentul diferă în funcție de cauza simptomelor.

Dacă problema este produsă de acumularea de cerumen, medicul poate îndepărta dopul prin metode speciale și sigure. Nu este recomandată încercarea extragerii acasă cu obiecte introduse în ureche, deoarece există riscul de lezare a conductului auditiv sau chiar a timpanului.

Atunci când cauza este o răceală sau o alergie, tratamentul urmărește reducerea inflamației nazale și îmbunătățirea funcționării trompei lui Eustachio. Spray-urile saline, antihistaminicele și uneori decongestionantele pot ameliora simptomele. În cazul persoanelor care au frecvent probleme în timpul zborurilor cu avionul, mestecarea gumei, căscatul sau înghițitul repetat pot ajuta la egalizarea presiunii.

Otita seroasă necesită uneori monitorizare pe termen mai lung. În multe cazuri, lichidul acumulat se resoarbe spontan, însă dacă problema persistă, medicul poate recomanda tratamente suplimentare sau proceduri care permit aerisirea urechii medii.

Prevenția are și ea un rol important. Evitarea folosirii excesive a bețișoarelor de urechi, tratarea corectă a alergiilor și gestionarea infecțiilor respiratorii pot reduce riscul apariției simptomelor. Hidratarea adecvată și evitarea fumatului contribuie, de asemenea, la menținerea sănătății căilor respiratorii și a urechii medii.

Deși multe cazuri se rezolvă spontan, urechile înfundate fără durere nu trebuie ignorate atunci când persistă sau afectează calitatea vieții. Un consult ORL poate identifica rapid cauza și poate preveni eventualele complicații. În cele mai multe situații, problema poate fi tratată eficient, iar auzul și confortul auditiv revin la normal într-un timp relativ scurt.

Sos. Giurgiului 156, Jilava

 Sună-ne la

Sună-ne la

+40756142781

Scrie-ne la

Scrie-ne la

contact@medline-center.ro

Programari

Programari

Cere o programare