Infecțiile vaginale: cum le recunoști și când trebuie să mergi la medic

Cele mai multe dintre femei se confruntă, cel puțin o dată în viață, cu o infecție vaginală. Chiar dacă majoritatea acestora nu sunt evaluate ca fiind grave, atunci când nu sunt tratate corespunzător, infecțiile vaginale pot cauza disconfort, durere și chiar diferite complicații precum afectarea sănătății reproductive. Informarea corectă despre semnele unei infecții vaginale și despre importanța consultului medical sunt esențiale în acest context, pentru a primi un diagnostic precis și un tratament potrivit. 

Ce sunt infecțiile vaginale și care sunt cele mai frecvente tipuri 

Infecțiile vaginale își fac simțită prezența în momentul în care flora normală a vaginului (compusă din așa-numitele “bacterii bune”, precum Lactobacillus) suferă un dezechilibru, favorizând înmulțirea anumitor agenți patogeni.

Cele mai des întâlnite tipuri de infecții vaginale sunt următoarele:

  • Candidoza vaginală (candida albicans)
  • Vaginoza bacteriană (gardnerella vaginalis)
  • Trichomoniaza (trichomonas vaginalis)
  • Alte infecții cu transmitere sexuală, precum chlamydia sau gonoree 

Deși multe dintre aceste infecții vaginale au simptome relativ asemănătoare, este important ca diagnosticul să fie pus de către medicul specialist, pentru că autodiagnosticarea poate face mai mult rău decât bine. Consultul ginecologic și anumite teste specifice pot determina cu exactitate infecția în cauza și implicit tratamentul corect.

Cum apar infecțiile vaginale și ce simptome au 

Apariția infecțiilor vaginale poate fi cauzată de mai mulți factori. În foarte multe dintre cazuri, acestea sunt contactate în urma unui raport sexual neprotejat, însă printre alte cauze se pot număra și: igiena precară sau igiena excesivă, lenjeria intimă sintetică, tratamentele cu antibiotice, diferite dezechilibre hormonale și altele.

Fiecare tip de infecție vaginală are anumite manifestări și particularități, însă pot exista o serie de simptome comune care să indice prezența unei astfel de probleme și să impună, prin urmare, o vizită la medicul ginecolog:

  • Secreții vaginale anormale
  • Inflamație
  • Mâncărimi
  • Senzația de usturime la urinare
  • Dureri în timpul actului sexual
  • Mici sângerări neregulate, între menstruații 

IMPORTANT: Unele infecții vaginale pot fi asimptomatice. De aceea, controalele periodice și diferitele testări recomandate de medic sunt esențiale. O parte dintre aceste infecții vaginale pot afecta trompele uterine, fertilitatea, în timp ce altele afectează starea de confort de zi cu zi. Nu orice simptom poate indica o afecțiune gravă, însă doar specialistul este cel care poate stabili natura infecției și tratamentul potrivit.

Cum se tratează infecțiile vaginale 

Așa cum spuneam și mai sus, este foarte important ca diagnosticul unei infecții vaginale să fie pus de către medicul ginecolog. Nu te baza pe sfaturile primite de la prietene sau găsite pe internet atunci când vine vorba despre tratarea afecțiunii cu care te confrunți și nu trata cu superficialitate această problemă, presupunând că va trece de la sine. 

Medicul îți va recomanda un tratament personalizat, în funcție de tipul infecției și de istoricul tău medical. Odată ce natura infecției a fost stabilită, tratamentul pe care-l vei urma poate fi ori cu antifungice, ori cu antibiotice și în unele cazuri și cu probiotice pentru a stabiliza echilibrul florei.

Anumite infecții presupun tratarea ambilor parteneri.

Se recomandă prezentarea cât mai rapidă la medic dacă ai simptomele unei infecții vaginale și dacă te afli într-una dintre următoarele situații:

  • eșți însărcinată
  • simptomele persistă de mai bine de 2-3 zile
  • ai dureri pelvine, febră, scurgeri abundente
  • ambii parteneri au simptome similare
  • a existat un raport sexual neprotejat recent
  • simptomele sunt recurente (apar în mai multe episoade, la câteva săptămâni/luni distanță)

Cum pot fi prevenite infecțiile vaginale

În general, cel mai des întâlnit mod prin care poți contacta o infecție vaginală este raportul sexual neprotejat. Din aceste considerente, se recomandă folosirea prezervativului în timpul actului sexual.

Apoi, igiena intimă trebuie să fie una riguroasă, însă fără exagerări cu privire la spălăturile intravaginale, deoarece acestea pot afecta echilibrul florei și pot deveni, în unele cazuri, chiar cauza unei infecții vaginale. 

Alte modalități prin care poți preveni infecțiile vaginale:

  • Optează pentru lenjerie intimă din bumbac și evită să porți pantaloni foarte strâmți și lenjerie din materiale sintetice.
  • Folosește detergent/balsam pentru piele sensibilă (atât pentru spălarea lenjeriei intime, a hainelor, cât și pentru spălarea prosoapelor).
  • Alege cosmetice cu PH potrivit și special concepute pentru igiena intimă. Nu folosi săpunuri, geluri de duș sau creme de corp cu parfum puternic.
  • Nu folosi apă foarte fierbinte pentru igiena intimă.

Alte întrebări frecvente despre infecțiile vaginale

Pentru că infecțiile vaginale pot ridica multe semne de întrebare (simptome neclare, informații contradictorii din mai multe surse, etc.), mai jos am selectat unele dintre cele mai frecvente întrebări pe care și le pun femeile atunci când se confruntă cu aceste situații:

Pot avea o infecție vaginală chiar dacă nu sunt activă sexual?

Da. Chiar dacă unele infecții de acest tip se transmit pe cale sexuală, există și situații în care anumite infecții pot apărea din alte cauze, menționate mai sus în acest articol.

Dacă am secreții vaginale înseamnă că am o infecție?

Nu. Secrețiile vaginale sunt normale și sănătoase, atâta vreme cât nu au miros deranjant, nu sunt colorate și nu sunt însoțite de mâncărimi, durere, senzație de arsură sau alt tip de disconfort. 

Pot trata o infecție vaginală cu remedii naturiste, ovule pe bază de plante, etc?

Deși unele remedii naturiste pot calma/ameliora simptomele unei infecții vaginale, este indicat ca înainte de orice fel de tratament să consulți medicul ginecolog. Acesta este cel mai în măsură să-ți prescrie un tratament, iar în multe dintre cazuri, doar un tratament medicamentos poate trata cauza infecției.

Pot avea o infecție vaginală chiar dacă nu am niciun fel de simptom?

Da. Există infecții vaginale asimptomatice. Cu toate acestea, este indicat să mergi la controlul ginecologic de rutină, pentru că în cazul în care este depistată o anumită infecție vaginală, aceasta trebuie tratată imediat, pentru a preveni apariția unor complicații.

În cât timp trece o infecție vaginală?

Depinde de tipul infecției. Simptomele celor mai des întâlnite tipuri de infecții vaginale pot dispărea după circa 3-7 zile de tratament, însă este esențial ca indicațiile medicului să fie urmate până la capăt, chiar dacă simptomele s-au ameliorat mai devreme.

Sos. Giurgiului 156, Jilava

 Sună-ne la

Sună-ne la

+40756142781

Scrie-ne la

Scrie-ne la

contact@medline-center.ro

Programari

Programari

Cere o programare