Cele mai frecvente mituri și informații false despre vaccinarea HPV (virusul papiloma uman)

Infecția cu virusul papiloma uman (HPV) este una dintre cele mai comune boli cu transmitere sexuală. De fapt, majoritatea persoanelor care fac sex se vor confrunta cu virusul HPV la un moment dat în viața lor. Multe dintre persoanele infectate cu HPV nu au simptome astfel că nu știu că sunt infectate.

Una dintre modalitățile prin care poate fi prevenită infecția cu virusul papiloma uman, și implicit protejarea împotriva cancerului de col uterin, este vaccinarea anti-HPV. Acest vaccin se administrează de obicei la 11-12 ani, însă se poate vaccina oricine până la 45 de ani, desigur, la recomandarea medicului specialist sau de familie. 

Vaccinul HPV este administrat de aproape două decenii, dar mai multe controverse privind siguranța vaccinului au reapărut în ultimii ani, de la cerințele de vârstă până la efectele secundare rare, descoperă în acest articol care sunt cele mai frecvente mituri și informații false despre vaccinul care protejează împotriva cancerului de col uterin și nu numai.

Nu te poți vaccina împotriva HPV dacă ești deja infectată

Dacă ai deja HPV, vaccinul te poate proteja în continuare împotriva diferitelor tulpini la care ești vulnerabilă, spun specialiștii. Există mai mult de 100 de tipuri de HPV. Vaccinul acoperă nouă dintre cele mai importante tulpini, care sunt legate de aproape 90% dintre cancerele de col uterin, precum și de alte complicații, cum ar fi verucile/papiloamele genitale. 

Cum funcționează vaccinul împotriva HPV? Acesta conține particule asemănătoare virusurilor care ajută la producerea de anticorpi pentru a lupta împotriva virusului HPV.

Nu te mai poți vaccina HPV după vârsta de 12 ani

Indiferent dacă ai fost deja expusă sau nu, vaccinul poate fi administrat mult după vârsta adolescenței. Bineînțeles, dacă ai fost activă sexual, s-ar putea să nu fie la fel de preventiv, dar poate totuși să ajute substanțial.  

În timp ce organizațiile de sănătate recomandă două doze între 11-12 ani pentru cea mai eficientă prevenție, vaccinul poate fi făcut de persoanele până la vârsta de 45 de ani. Dacă ai 15 ani sau mai mult – sau știi că ai infecția cu virusul papiloma uman (HPV) , se recomandă trei doze, în loc de două. 

Vaccinul împotriva HPV protejează doar femeile

Oricine poate contracta și transmite HPV prin contact sexual. Deoarece este de obicei asimptomatic (adică nu provoacă niciun simptom), niciunul dintre parteneri nu știe dacă este infectat sau dacă transmite virusul. Dacă ambele persoane sunt vaccinate, nu fac decât să dubleze protecția. 

HPV este bine cunoscut ca fiind principalul factor de risc pentru cancerul de col uterin, dar este important de știut faptul că acesta reprezintă un risc de cancer pentru toată lumea. Nu are legătură doar cu tipurile de cancer ale organelor sexuale feminine (col uterin, la nivelul vulvei, vaginal), ci este un factor de risc prevalent în cancerele anale, de penis și de cap și gât (în principal de gât). Când a fost introdus pentru prima dată vaccinul împotriva HPV, s-a înregistrat o reducere semnificativă a cancerelor de cap și gât la nivel mondial. 

Vaccinul HPV are efecte secundare severe, cum ar fi infertilitatea

La fel ca majoritatea vaccinurilor, pot apărea efecte secundare ușoare în urma vaccinării, inclusiv durere la locul injecției, dureri de cap, oboseală, greață sau chiar leșin. Organizațiile de specialitate raportează că leșinul poate apărea după orice vaccinare – mai frecvent la adolescenți – probabil din cauza durerii și a anxietății legate de injecție. Acesta este motivul pentru care pacienții sunt monitorizați timp de aproximativ 10-15 minute după vaccinare. 

În plus, nici o cercetare nu concluzionează că vaccinul HPV provoacă infertilitate. Cu toate acestea, atunci când colul uterin este lăsat vulnerabil la virusul HPV și netratat, în unele cazuri, femeile pot fi supuse unor mici excizii chirurgicale pentru a elimina celulele anormale, lucru care ar putea avea efecte asupra unei viitoare sarcini. 

Nu ai nevoie de vaccinul HPV dacă faci regulat testul Papanicolau 

Papanicolau (cunoscut și sub numele de testul Papanicolau) și vaccinul anti-HPV nu sunt interschimbabili sau dependenți unul de celălalt. Scopul unui test Papanicolau este de a depista și detecta celulele canceroase. Vaccinul acționează în primul rând pentru a preveni apariția modificărilor canceroase. Însă, nu garantează o acoperire 100%. Așadar, ambele sunt incredibil de importante. 

Vaccinul împotriva HPV nu durează pe termen lung

În ceea ce privește cercetările de până acum, se crede că vaccinul este de lungă durată (adică nu este nevoie de rapeluri după schema de două sau trei doze). Nimic nu indică faptul că acesta „dispare”. Cercetările sunt în curs de desfășurare și există posibilitatea ca în viitor cerințele de vaccinare să se schimbe. Cel mai bun lucru pe care îl poți face este să continui screening-ul anual și să urmărești/analizezi orice modificare care ar putea să indice că există o problemă medicală.

Sos. Giurgiului 156, Jilava

 Sună-ne la

Sună-ne la

+40756142781

Scrie-ne la

Scrie-ne la

contact@medline-center.ro

Programari

Programari

Cere o programare