Începerea noului an școlar aduce cu sine nu doar necesitatea achiziționării rechizitelor și a rezolvării temelor, ci și o creștere a expunerii copiilor la microbi. Școala devine mediul ideal pentru răspândirea infecțiilor, deoarece germenii se transmit ușor de la un elev la altul în spații închise, în timp ce echipamentele și obiectele de clasă folosite în comun favorizează propagarea microbilor. Mai mult decât atât, activitățile fizice în sala de sport și la locurile de joacă pot conduce la accidentări.
Adesea, copiii de vârstă școlară absentează de la școală mai multe zile pe an din cauza bolilor sau a accidentărilor. Cu trecerea timpului, imunitatea copiilor se dezvoltă împotriva multor boli infecțioase, dar până atunci, este important să se limiteze răspândirea acestora în familie, mai ales dacă există și copii mai mici acasă.
Nu există o formulă secretă pentru a-i proteja pe copii de îmbolnăviri, dar există măsuri pe care părinții și îngrijitorii le pot lua pentru a preveni bolile când cei mici se întorc la școală. Unul dintre cele mai eficiente moduri de a preveni răspândirea germenilor este spălarea corectă a mâinilor. Dacă toată lumea ar adopta acest obicei, întreaga comunitate școlară ar fi mai sănătoasă. De asemenea, este esențial să ținem copiii acasă când sunt bolnavi. Aceștia pot reveni la școală atunci când nu au avut febră timp de cel puțin 24 de ore și pot mânca și bea în mod normal, fără a mai avea nevoie de medicamente.
În continuarea articolului îți vom prezenta câteva dintre cele mai frecvente afecțiuni care pot apărea în mediul școlar. Vei afla ce poți face pentru a-ți ajuta copilul și familia să rămână sănătoși în acest an școlar.
Răceala și gripa
Infecțiile virale, cum ar fi răcelile, sunt printre cele mai comune și mai contagioase afecțiuni întâlnite la școală. Copiii sunt mai expuși la aceste infecții decât adulții, iar simptomele lor pot fi mai severe. Dacă copilul tău nu prezintă febră și medicul este de acord, este posibil să poată merge la școală, dar este important să-l înveți măsuri pentru a preveni răspândirea germenilor. Asigură-te că știe cum să tușească sau să strănute într-un șervețel sau în pliul cotului în cazul în care nu are un șervețel la îndemână, urmând apoi să se spele pe mâini.
Virusul gripal este un alt virus respirator care poate cauza probleme în timpul anului școlar. Gripa este mult mai severă decât o răceală obișnuită. Simptomele includ febră mare – 38,5 ºC sau mai mult, oboseală neobișnuită și tuse uscată. Gripa poate duce la absențe școlare mai îndelungate decât în cazul unei răceli.
Atunci când vine vorba de gripă și răceală, prevenția este esențială. Învață-ți copilul să-și țină mâinile și degetele departe de gură, nas și ochi, și să se spele frecvent pe mâini cu apă caldă și săpun. De asemenea, poți lua în considerare vaccinarea antigripală anuală în funcție de recomandările medicului.
Gastroenterita
Poate fi cauzată de diferiți viruși, cum ar fi rotavirusul, norovirusul și unele tipuri de adenovirus. Acești viruși infectează mucoasa tractului digestiv, provocând disconfort abdominal, greață și diaree.
Unul dintre cele mai importante aspecte ale gastroenteritei este riscul de deshidratare al copilului, așadar este esențial să te asiguri că bea suficiente lichide.
Gastroenterita se răspândește prin contact apropiat cu o persoană care deja este infectată cu virusul respectiv. De asemenea, poate fi transmisă prin consumul de alimente sau băuturi contaminate.
Pentru a preveni infecția, este esențial să-l înveți pe cel mic să-și spele întotdeauna mâinile după ce merge la toaletă și înainte de a mânca. În plus, ar trebui să evite să împartă băuturi și alimente cu alte persoane, să nu folosească aceleași ustensile și să consume mâncarea întotdeauna de pe suprafețe curate.
Păduchii
Păduchii sunt mici paraziți care trăiesc pe scalp, se hrănesc cu sânge și cauzează mâncărimi intense. Ei nu transmit boli, dar pot duce la infecții secundare dacă copiii se scarpină excesiv.
În școli, păduchii pot să se răspândească rapid între copii. Verifică regulat părul copilului pentru a depista eventuale infestări cu păduchi și ia măsuri pentru tratament și prevenție.
Principalul mod de a contracta păduchii este prin contactul direct cap-la-cap cu o persoană infestată. De asemenea, păduchii pot fi transmiși prin intermediul obiectelor personale, precum pălării, perii de păr, accesorii de păr, lenjeria de pat sau dulapurile personale de la școală.
Conjunctivita
Conjunctivita apare atunci când există inflamație în partea ochiului numită conjunctivă. Inflamația poate fi cauzată de o infecție virală sau bacteriană sau de alergii. Afecțiunea cauzată de o infecție virală este cea mai frecventă și foarte contagioasă, iar conjunctivita bacteriană este mai puțin obișnuită și tot contagioasă.
Copilul tău ar putea să se plângă de următoarele simptome:
- Iritarea ochilor
- Sensibilitate la lumină
- Lăcrimare excesivă sau secreție oculară
- Umflarea pleoapelor
- Roșeața albului ochilor (de unde și denumirea de „ochi roșu”)
Conjunctivita se poate transmite ușor de la o persoană la alta, motiv pentru care copiii care au fost diagnosticați sunt ținuți departe de școală până când au început tratamentul și nu mai sunt contagioși. Amintește-i des copilului tău să nu-și atingă ochii, nasul sau gura, ceea ce este o modalitate bună de a preveni conjunctivita, precum și alte infecții.
Bolile copilăriei
Bolile copilăriei, cunoscute și sub denumirea de boli infecțioase ale copilăriei, afectează adesea copiii în primii ani de viață. Printre cele mai comune afecțiuni se numără rujeola, pojarul (variola), oreionul și scarlatina.
Aceste boli pot varia în severitate, de la ușoare până la grave, și pot avea simptome specifice, cum ar fi febra, erupțiile cutanate, umflarea ganglionilor limfatici sau durerile de gât. Ele se transmit prin contact direct sau picături de salivă de la o persoană infectată la alta.
Vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenție. Igiena mâinilor și evitarea contactului cu persoanele infectate sunt, de asemenea, importante.
Leziuni provocate în sala de sport și la locul de joacă
În timpul activităților sportive și la locurile de joacă, copiii pot suferi leziuni, cum ar fi fracturi, entorse și luxații. Majoritatea accidentelor au loc în timpul activităților de escaladare, în comparație cu alte tipuri de echipamente de joacă. Este esențial să înveți copilul să respecte regulile din sala de sport și să te informezi despre modul în care este supravegheat atunci când folosește diverse echipamente.
Toate aceste afecțiuni pot reprezenta provocări, dar pot fi gestionate cu măsuri preventive adecvate și atenție medicală promptă. Printr-o igienă personală adecvată, vaccinare, nutriție echilibrată și supraveghere, poți contribui la menținerea unei experiențe școlare sănătoase și sigure pentru copilul tău.